Umbre

Îmi lipsește ploaia,

Să mă desfat în ale ei picături,

Să prind în palmă stropii argintii,

Privesc la geamul întredeschis,

Și totul pare că e vis.

Contemplu stropii de ploaie,

Ce se răspîndesc în jur șiroaie.

Adorm,iar gindul mi-e departe,

Undeva în altă parte,

Unde sufletul e alimentat cu raze de lumină,

Iar o melodie lină-ncepe să-mi reamintească,

Ce face-un om ca să iubească.

Ador cînd visele se trec zîmbind,

Neregretînd nimic,

Ci doar iubind,iubind.

Frînturi din versuri...

O voi lua de la început

Cît m-a durut,

Dar o voi lua de la început,

Ziua cînd te-am cunoscut,

A rămas în trecut.

           ***

Uită că te-am iubit,

Numai eu știu cît am suferit.

              ***

Odată îți va fi dor de mine,

Eu voi fi bine,

Departe de tine.

       ***

Și într-o zi 

Cînd dor de mine îți va fi

Să mă cauți în locul unde ne-am cunoscut

Acolo voi fi cu noul meu iubit.

                   ***

Vei plînge-atunci că te-am iubit și nu ți-a păsat,

Că dragostea mea pentru tine a secat.

                        ***

Să mă uiți,iubire,

Fără tine voi găsi-fericire.

                       ***

Sunt o copilă îndrăgostită de tine,

Dar ție ți-e indiferent de mine.

                      ***

Și dacă te-aș întreba,

M-ai lăsa să iubesc pe altcineva,

Mi-ai spune,,da''

Ori ai tăcea,

Sufletul te-ar durea,

Remușcările te vor apăsa?

Mie nu-mi pasă,îți zic:pa!

                     ***

Puișor,te-ntreb mai iubit vreodat'

Iar ești supărat.

Eu a te iubi de azi am încetat.

                       ***

Ești prea rece,nu așa erai cînd te-am cunoscut,

M-a durut,

Dar a trecut...

poezie

În visele mele...

Te visez,așa cum ești cu privirea-ți mereu senină,

Cu zîmbetul copilăresc.

Eu sînt a ta eroină,

Și așa cum ești-te iubesc.

Ochii tăi ascund mii de mistere

Și zi și noapte

Inima mea îi cere,

Sufletul îngînă șoapte.

 

În visele mele ești doar tu al meu,

Și nimeni nu te poate fura.

Ne iubim doar tu și eu.

Și cum mă trezesc să te văd aș vrea.

Ce dulce-i visul în noapte cu stele,

Ce vis frumos,

Mă pierd în brațele tale,

Și-ți vorbesc duios.

Acolo,știi,nimeni nu ne poate despărți

Căci avem un loc al nostru,

Unde ne ascundem cîteodată pentru a ne iubi,

Și totul în lume-și are rostul.

Acolo,în visul meu,

Totul e posibil,

Sîntem doar tu și eu,

Iar universul-invizibil.

Și dacă mă trezesc din el,

Te caut neîncetat,

E greu

Dar tu m-ai fermecat.

Ochii verzi asemeni unui prinț,

Privesc în oglinda apei reci,

Apoi mă scot din minți,

Pe toți craii îi intreci.

Știi ce-mi place mai mult

Că te iubesc pentru sufletu-ți grandios,

La nimeni nu mă uit,

Ești cel mai frumos.

 Și cînd...

Și cînd într-o zi

Dor lui de mine îi va fi

Își va aminti că împreună  iubirea am trăit,

Și ne-am zîmbit.

A fost demult,

Anii au trecut,

Dar și acum de tine-mi amintesc 

Din cînd în cînd.

Și cînd vor trece ani,

Și nopțile vor trece,

Inima ta tristă și rece 

Își va aminti 

Că n-a putut iubi,

Așa cum inima mea 

Te visa.

A fost...și nu mă voi întoarce în trecut

Că m-a durut atît de mult.

Și nu îl voi mai căuta

Că inima-mi nu-l mai vrea.

Și cînd credeam că pot schimba ceva.

S-a trecut și dragostea.

                                 Tristă...
Și iar sînt tristă și nu știu ce-i cu mine,
Căci simt că fără tine și aerul lipsește.
Am nevoie de tine,
Mi-e greu,aș vrea să fie bine
Dar te-ai întipărit în mine,
Cum încă pînă acum-nimeni.

Și tristă sunt...
Nu știu cînd
Te voi vedea iar...
Cum oare să te uit,
Și inima doare că te-ador atît de mult.
E greu să te uit.

Tristă fără tine,
Inima plînge,
Și speranța se stinge.
Tu ai renăscut în mine,
Acea rază de lumină,
Și de ai pleca din viața mea,
Pe cine oare l-aș mai visa???

 The childhood is the most beautiful flower of my garden.(Brad Ecaterina)

Proză

Povestea omului

 Omul trece asemeni visului în vis și lasă-n urma sa doar amintirea.Omul e străin în lumea sa,deoarece de cele mai multe ori nu știe de ce a trăit o viață.

  Omul e sigur pe el atunci cînd are motive să o facă.El pierde speranța atunci cînd i-a fost luat ceea ce a iubit mai mult.Omul se sacrifică cînd îi cere cineva.Omul e un mamifer în propria cușcă.El luptă cu ghearele,în momentul în care un alt om i-a furat ceva de preț.Omul vrea iubire,dar el însuși nu știe a o oferi.Omul suferă,plînge,se zbate-ntre viață și moarte,cade,apoi se ridică,zîmbește,petrece alături de cei dragi,trăiește din plin.Dar bătrînețea....îl doboară.Își dă seama că a trăit o viață fără să iubească destul;se cutremură la gîndul că orice clipă  poate fi ultima.Omul lasă drept moștenire avere,bunuri agonisite timp de-o viață,dar la ce bun,dacă generațiile ce vor veni vor fi la fel ca el:nu vor împărți bani săracilor,sărmanilor,bolnavilor și celor care au realmente nevoie de ajutor,ci vor folosi timpul pentru distracții,iar cînd bătrînețea va veni și va chema moartea,omul va regreta că de mic copil nu a făcut fapte bune;iar cei care au trăit viața cu pace,fericiți vor fi.

Oamenii și viața

Oamenii iubesc

Oamenii iubesc,că doar o viață au.

Oamenii plîng de dor amar.

Oamenii cred în iluzii

Că n-au altă soluție.

Anii îi marchează,

Iubirea îi întristează,

Iar amintirile mai tare dor,

Amintirile de amor.

Oamenii iubesc,Căci iubirea-i una

Cea adevărată,

Pură și curată.

Oamenii iubesc

Așa cum știu doar ei,

Oamenii se trec ca floarea de tei.

Iubirea-aduce fercirea,

Însă doar atunci cînd este împărtășită.

Ea e ca un suflet împăcat

Iubirea e un rai!!!♥

                                Cuprinde-mă iubire

1.E iarnă și bate la fereastră dragostea

E noapte și inima te vrea.

Vise se nasc din amintiri

Cu mine vreau să respiri.

Îți amintești cînd ne-am cunoscut,

Ne-am îndrăgit atît de mult.

Era într-o toamnă și vînt bătea

Ocrotindu-ne și veghindu-ne dragostea.

Cuprinde-mă,iubire cum nimeni n-a făcut-o,

Sărută-mă cum mulți și-au dorit-o

Și nu mă lăsa să plec

În lume să mă pierd

Departe de tine...

2.Ochii căprui și buzele lui,

Iarna cînd au căzut primii fulgi

Vroiau să mă cuprindă

În nopate să mă atingă.

Îți amintești cînd ne-am cunoscut

Ne-am îndrăgit atît de mult

Era-ntr-o toamnă-n fața școlii

Și ploaie ne-aduceau norii.

Alinătorul sufletelor noastre

                                                                                                                              Dedicată lui Gr.Vieru

Vieru...cît mister și feerie era în al tău nume
Atîta timp cît ai fost în lume.
Azi se-mplinesc patru ani de cînd ai pășit în neființă
Lăsînd pe-ai tăi copii cu amintirea...
Cei ce te-au citit și continuă să te citească
Spun că-au reușit să te îndrăgească.
Versurile tale cuceresc prin farmec și candoare,
Poezia ta în veci nu moare,
Ea rămîne ca cea mai de preț capodoperă a sufletului omenesc,
În ea se autocunosc și regăsesc
Toți ce te iubesc ca pe un părinte al limbii strămoșești.
Un soare în inimile noastre ești.

Ai dus o viață zbuciumată de poet cu suflet mare
Ai fost sigur,puternic și în problemele vieții-tare.
Versul tău e o emblemă a neamului românesc.
Vieru,te aseamăn cu o stea
Ce luminează calea
Celor ce și azi te proslăvesc.
Vieru,tu ești comoara,cîntecul,misterul unei națiuni.
Tu ne încununi.
Pe chipul tău și-n ochi
Se observa acea dorință de-a trăi,
De-a scrie versuri,de-a iubi.
Cu regret îți spunem că dacă ai mai fi și azi trăit,
Ai fi înțeles cît de mult noi te-am iubit.
Iar poezia,,În limba ta’’sau,,Dorul și limba’’ne fac să ne gîndim,
Limba,mama,patria mai mult să le prețuim
Decît știm.
De tot ce-i frumos și veridic să ne-ndrăgostim.
Ne dorim să sfințim cu lacrimi pămîntul
Pe care cîndva s-a vărsat atîta sînge.
Simțim cum poezia ta ne-ndeamnă
Patrioți să fim,
Pe străbuni să-i cinstim,
Și fideli în lupta pentru apărarea țării să fugim.
Pe treptele vieții să pășim
Cu capul în sus,piept la piept
Siguri că victoria o vom obține,
În memorie păstrîndu-te pe tine.
Ai fost atît de bun și cumpătat,maestre,
Și-atît de înțelept,onest.
Te vom păstra mereu în inimile noastre,
Vieru,alinătorul sufletelor tuturor.

Mărțișoare

Fiind copil mă-ntrebam:

Ce este-un mărțișor?

Iar maică-mea zicea cu dor:

E știrea că vine primăvara,

Și că-nflorește toata țara!

Oare să fi fost așa?

Mă ispitea inima.

Acum am înțeles că culoarea sa albă atît de pură,

Aduce-n suflet doar căldură.

Iar roșul său pătrunzător

E simbolul unui sincer amor.

Dăruiți mărțișoare tuturor,

Cu bucurie și cu dor,

Ca această primăvară să ne fie îmbelșugată,

Iar vara caldă și bogată.

Și nu uitați nicînd de valori,

Ce se află și-n aceste culori.

Alb-roșu-simbolul primăverii,

Al inocenței și-al iertării.

Haideți cu toți să întîmpinăm primavara,

Ce vine-n țară,

Și să ne veselim,

Să cîntăm și să iubim!

Dragoste-m-ai schimbat!!!

Printre vise...

Am deschis ușa și te-am zărit pe tine.

Mă inspirai.

Zîmbeai cu mine.

Mă cucereai.

Îmi atingeai obrajii și-i sărutai.

Mă îmbrățișai.

Mi-ai strîns puternic mîna caldă

Ce te-aștepta demult ca s-o atingi.

Vroiai să plîngi.

De dor profund.

Odaia mea sub ritmul dragostei dansa.

Și ca o stea se-aprindea inima mea.

Sub cîntecul preferat de noi

Dansam amîndoi,

Și la lumina lunii

Ne amăgeam.

Iar galbenul ei ne îmbăta.

Vroiam ca atunci ceva să se fi întimplat

Și te-am visat.

Erai mai frumos decît oricine-n lume,

Iar ochii tăi licăreau pasional.

A fost un vis de iarnă,

Și frig era,

Iar dragostea ta

Mă încălzea. ♥

o nouă poezie

Din dragoste pentru tine

Trăiam un vis cînd te iubeam pe tine,

Și nu-mi păsa mai mult de nimeni.

De multe ori vroiam să plec undeva departe,

Să fim doar doi și nimeni să nu ne despartă.

Din dragoste pentru tine,

Sfidam o lume-ntreagă,

Și dacă cineva mă întreba de ce îl iubești așa,

Eu răspundeam:e viața mea!

Mulți îmi ziceau să-l uit că sufer în tăcere,

Dar eu chiar de plîngeam mă scăldam în plăcere,

Căci iubirea mea,nimeni altcineva

Nu mi-o putea lua.

Din dragoste pentru tine,

Sfidam o lume-ntreagă,

Și dacă cineva mă întreba de ce îl iubești așa,

Eu răspundeam:e viața mea! 

Aștept să revii și azi în viața mea,

Căci ai lăsat în suflet o durere grea,

Altcineva o poate vindeca

Dar nu așa cum știi tu...

O POEZIE NOUĂ

ILUZIE

Vîntul ne spulberă visele.

Cerul reflectă privirea lui.

Sub streșinile casei vis de iarnă

Ascunde iubirea sub aripa sa.

E iarnă...și-n suflet și-n gînd

E iarnă în inimi de îndrăgostiți

E frigul cel ce te face să scrii poezii 

E amintirea..

Sub lumi de povești și clipe de taină

Mărgăritari de gheață se ivesc

de sub zăpadă.

Si viața-ntreagă e numai iubire,

E doar așteptare și iluzii deșarte.

Culori de alb acoperă lumea.

Pomii și ei albi sunt de tristeți.

Iar singuratatea cutreieră parcul

cuprins de fantome și fulgi de zăpadă.

Noaptea-i îmbrăcata în haină

neagră pătată de stele.

Solitar...sufletul omenesc încearcă

o noua cale de a evada din delir.

Plînge și-așteaptă o primăvară

Să-l încălzească pînă la zîmbet,

Să-i dea o suflare.

În zadar omul caută comori,

Cînd iarna albă,sub ea totul ascunde.

În zadar plîngi cînd iarna ca fumul

va trece,

Iar inima ta,pustie și rece,

Va visa la o iubire ce totul întrece:

Și tristețe,și uitare,și focul din vatră,

Și rănile tale.

În noua iarnă ce va veni,

Omul iar va iubi.